Cel mai bun umidificator – Top 5 modele de umidificatoare de aer

Contextul actual ne face să acordăm tot mai multă atenție mediului în care trăim. Începând cu anul 2020, pandemia de coronavirus ne-a impus tuturor un nou stil de viață; unul care presupune să stăm acasă 90% din timpul nostru. ”Work from home” și școala online au devenit ceva normal, iar acasă a devenit locul în care ne desfășurăm toate activitățile. De aceea, este esențial să acordăm importanța necesară calității aerului din locuința noastră.

Un nivel de umiditate scăzut poate influența negativ sistemul imunitar, făcându-te mult mai vulnerabil în fața virusurilor și a bacteriilor din jurul nostru. Și nu doar tu ai de suferit dacă aerul casei tale este prea uscat, ci și locuința ta – piesele de mobilier, pereții, pardoseala. De asemenea, daca nivelul de umezeală din casă este prea mare, atunci avem nevoie de un dezumidificator bun. În mod ideal, aerul din casa ta ar trebui să se situeze între 45 și 60% umiditate. Un nivel mai ridicat ar produce praf, mucegai și – implicit – alergii, iar un nivel mai scăzut ar afecta sănătatea noastră pe termen lung – iritarea căilor respiratorii, piele foarte uscată, usturime în gât, pleoape iritate, dar și o respirație îngreunată, mai ales în timpul somnului.

Pentru a fi sigur că aerul din casa ta are toate proprietățile necesare pentru a susține sănătatea ta și a familiei tale, asigură-te că nivelul de umiditate este unul corespunzător, pentru că ceea ce respirăm ne influențează nu numai sănătatea căilor respiratorii, ci și a întregului organism.

Iar acum, dacă ai realizat că aerul din casa ta este unul relativ uscat, noi venim cu soluția: umidificatorul este produsul care va crea mediul perfect în casa ta! Asigură un aer suficient de umed, încurajează o respirație mai bună, pielea va avea un aspect mai sănătos, crește nivelul de energie al întregii familii și previne probleme de sănătate. Continuă să citești acest articol pentru a afla care este cel mai bun umidificator de aer și care sunt criteriile pentru a-l alege pe cel mai potrivit pentru casa ta.

Top 5 Umidificatoare de aer

1 Umidificator Aromaterapie Transilvan

Umidificator Aromaterapie Transilvan

Prezintă raportul calitate-preț ideal. Tehnologia cu ultrasunete îmbină apa din rezervor cu uleiurile parfumate, eliberând un abur fin și parfumat în întreaga încăpere. Cu o capacitate de 550ml, dispozitivul are 3 intervale de funcționare - 1, 3, sau 6 ore.
Added to wishlistRemoved from wishlist 0
2 Umidificator si difuzor de aroma Duux Tag

Umidificator si difuzor de aroma Duux Tag

E perfect pentru camera bebelușului sau a copiilor, fiind extrem de silențios. Umidificatorul și difuzorul de aromă Duux Tag utilizează cu 80% mai puțină energie decât cele mai multe umidificatoare de aer, în timp ce rezervorul de 2,3 l asigură până la 10 ore de funcționare continuă.
Added to wishlistRemoved from wishlist 0
3 Umidificator si purificator Clean Air Optima CA603new

Umidificator si purificator Clean Air Optima CA603new

Acest produsă reprezintă una dintre cele mai populare alegeri în rândul românilor deoarece este foarte silențios și poate fi utilizat și pe timpul nopții. Mai mult decât atât, umidificatorul Clean Air Optima dispune de trei trepte de vaporizare, higrostat reglabil, care menține în mod automat nivelul dorit în încăpere, dar și funcția de ionizare, al cărei rol e de purificare a aerului. 
Added to wishlistRemoved from wishlist 0
4 Umidificator cu ultrasunete Hera

Umidificator cu ultrasunete Hera

Funcționând pe principiul ultrasunetelor, umidificatorul Hera emite o ceață fină care  îmbunătățește calitatea aerului din încăperea ta. Dat fiind faptul că se bazează pe abur cald sau rece, umidificatorul e perfect și pentru camera copiilor. Un alt atu este capacitatea mare a rezervorului ce reușește să acopere suprafețe de până la 65m².
Added to wishlistRemoved from wishlist 0
5 Umidificator de aer Star-Light UHS-5310BL

Umidificator de aer Star-Light UHS-5310BL

Cel mai mare atu al umidificatorului de aer Star-Light este capacitatea rezervorului care indică raza de acoperire a aparatului. Având o valoare de 5.3 l, acest produs este suficient de mare pentru a face față cu brio unor încăperi de până la 45 m². Mai mult decât atât, aparatul dispune de control touch cu display LED, oferindu-ți posibilitatea de a-l seta ușor, în funcție de nevoile și preferințele tale.
Added to wishlistRemoved from wishlist 0

Despre umidificatoarele de cameră

Umidificatoarele sunt dispozitive care emit vapori de apa pentru a menține aerul umed într-o camera. Poziţionate corespunzător şi reglate în funcţie de dimensiunea încăperii, acestea asigură necesarul tău de confort.

Înainte de pulverizare, apa este dezinfectată şi purificată la o temperatură mare, împiedicând astfel propagarea bacteriilor sau a virusurilor. De asemenea, unele aparate deţin şi un recipient pentru uleiuri parfumate, evitând astfel fumul greu al betisoarelor parfumate sau al lumanarilor.

Există 4 tipuri de umidificatoare de aer, în funcție de modul de acțiune:

Umidificatorul cu ultrasunete

Funcționează pe baza ultrasunetelor care provoacă vibrații rapide, emanând astfel particule fine de apă în aer. Aceste particule pot fi calde sau reci, în funcție de anotimp și de temperatura pe care o alegi. Mai mult decât atât, este extrem de silențios, fiind o variantă foarte bună pentru dormitor sau camera copiilor. Singurul dezavantaj ar putea fi reprezentat de costul mai ridicat al unui astfel de umidificator, însă garantat, investiția e una fiabilă. 

Umidificatorul cu ionizare

Acest tip de umidificator este dotat cu un filtru de ionizare care eliberează ioni negativi în încăpere. și refac echilibrul umidității din încăpere. Aceștia îmbunătățesc calitatea aerului prin emanarea ionilor negativi de oxigen și refac echilibrul umidității din încăpere. Ba mai mult, contribuie și la eliminarea particulelor de praf din casa ta.

Umidificatorul cu aer cald

Umidificatorul cu aer cald funcționează prin propulsarea unui jet de abur cald în încăpere, echilibrând astfel nivelul de umiditate din aer. Principalul avantaj, pe lângă efectul evident de umidificare, este faptul că aburul emis este complet sterilizat. Asta deoarece aparatul fierbe apa, omorând bacteriile înainte de a elibera aburul. Un alt avantaj este faptul că ajuta la prevenirea răcelilor de sezon, în special în cazul celor mici. Totuși, din cauza temperaturii ridicate, există riscul de a arde pielea, astfel încât nu se recomandă utilizarea sa în apropierea copiilor.

Umidificatorul cu aer rece

Acesta e cel mai des întâlnit de pe piață, cunoscut și sub numele de umidificator cu ceață rece. Oamenii îl preferă datorită prețului accesibil, consumului redus de energie și faptului că acoperă suprafețe mari. Prezintă două tipuri eficiente de funcționare: prin pulverizarea unui jet fin de apă sau prin folosirea unui ventilator, care creează un curent ce trece pe deasupra recipientului cu apă. Ambele metode sunt la fel de eficiente pentru menținerea nivelului optim de umiditate din încăpere. Aparatul trebuie curățat după fiecare utilizare, iar filtrul trebuie schimbat oridecâteori devine colorat.

Cel mai Bun Umidificator pentru Bebeluși

Specialiștii recomandă că pentru a crea un mediu ideal pentru un bebeluș, nivelul de umiditate trebuie să fie de aproximativ 60%, iar temperatura situată între 18 și 22 grade Celsius. În acești parametri, mucegaiul nu se dezvoltă, deci nu există nici riscul apariției alergiilor, infecțiilor, sau răcelilor. Mai mult decât atât, un mediu lipsit de umezeală, cu o temperatura prea ridicată va crea disconfort bebelușului, acesta având un somn agitat, va obosi mai repede și va fi ușor iritabil.

Umidificatorul este cea mai sigură soluție pentru crearea unui mediu plăcut pentru copil. Recomandarea noastră este să îl amplasați în apropierea surselor de căldură – de unde aerul începe să se usuce – sau în apropierea patului său.

cel mai bun umidificator pentru bebelusi

Cel mai bun umidificator pentru bebeluși este aparatul de la Duux care promite îmbunătățirea imediată a calității aerului din camera în care îl amplasezi. Dotat cu un rezervor de apa generos – capacitate de 1L – produsul asigură o umidificare de lungă durată, extrem de silențioasă. Lumina de noapte și uleiurile esențiale creează o atmosferă plăcută și oferă un plus de confort.

Funcțiile umidificatorului

  • Capacitatea rezervorului este esențială dacă ești în căutarea unui umidificator. Aceasta indică raza de acoperire a aparatului și va influența confortul de folosire. Cu cât rezervorul va fi mai mare, cu atât va fi necesar să îl umpli mai rar. Recomandarea noastră este să optezi pentru un aparat care acoperă suprafața casei tale și îți asigură cel puțin 12 de ore de funcționare. 
  • Indicatorul de nivel al apei e o funcție utilă dacă optezi pentru un umidificator cu rezervor transparent. Atunci când apa se termină, vei fi notificat printr-un semnal vizual sau sonor. 
  • Oprirea automată e necesară pentru a preveni incendiile provocate de circuitele închise.În momentul în care nu va mai exista apă în rezervor, această funcție va provoca oprirea automată a aparatului. 
  • Reglarea direcției de pulverizare e o funcție care îți va permite să ajustezi poziția tijei de eliminare a aburului, astfel încât să fie orientată mereu spre un spațiu neocupat din încăpere.
  • Treptele de putere sunt o necesitate dacă vrei să reglezi intensitatea umidificatorului de cameră. Dacă optezi pentru o treaptă inferioară, și consumul de energie electrică va fi mai redus.
  • Filtrul împotriva depunerilor de calcar este o necesitate pentru umidificatorul tău, dacă utilizezi apă de la robinet. În caz contrar, folosește numai apa demineralizată sau distilată.
  • Higrometrul încorporat este o alta funcție a acestor aparate, care măsoară nivelul de umiditate din aer. Poți să îl consulți în mod constant sau poți să îl setezi, iar umidificatorul va porni automat atunci cand pragul ales de tine nu e atins.
  • Dacă aparatul tău nu este dotat cu un higrometru, verifică existența senzorilor pentru umiditate și temperatură. Cu ajutorul acestora, puterea umidificatorului va fi reglată automat astfel încât nivelul de umiditate să fie optim.
  • Nivelul de zgomot e o caracteristică esențială. Sfatul nostru este să optezi pentru un umidificator cu un nivel de zgomot cât mai scăzut. Acesta va funcționa mai ales pe timpul nopții, sau poate vrei să îl amplasezi în camera copiilor, astfel încât e necesar ca zgomotul să nu vă deranjeze. 
  • Recipientul pentru aromaterapie e o funcție care permite utilizarea umidificatoarelor și pe post de difuzor. Sfatul nostru este să optezi pentru uleiuri speciale, care nu pot dăuna căilor respiratorii ale copiilor. 
  • Cablul de alimentare trebuie să fie suficient de lung pentru a-ți permite să așezi umidificatorul la o înălțime considerabilă față de priză.
  • Displayul e un alt beneficiu care îți permite să verifici temperatura aburilor, nivelul de umiditate sau cel de apă din rezervor.

Avantajele și dezavantajele umidificatorului

În funcție de tipul de umidificator, acesta vine cu avantajele și dezavantajele sale.

Avantaje:

  • Menține sănătatea pielii;
  • Reduce riscul de infecții;
  • Previne sângerările nazale și afecțiunile pulmonare;
  • Ameliorează răceala, alergiile și astmul;
  • Îmbunătățește calitatea somnului;
  • Protejează mobilierul din lemn, pardoseala și pereții de fisuri sau deformare;
  • Contribuie la circularea aerului în casă;
  • Reține căldura în locuință;
  • Reduce costurile de încălzire;
  • Contribuie la sănătatea plantelor din casă.

Dezavantaje:

  • Cost ridicat – un umidificator cu mai multe funcții implică un preț mai mare;
  • Costuri suplimentare – înlocuirea regulată a filtrelor, apa distilată, demineralizată;
  • Pericol de arsuri – în cazul umidificatoarelor cu aer cald;
  • Imposibilitatea utilizării în sezonul cald – în cazul umidificatoarelor cu aer cald care cresc temperatura cu 2 grade Celsius în încăperea în care sunt amplasate;
  • Consumul de energie ridicat – în cazul umidificatoarelor care nu dispun de trepte de putere;
  • Nivel de zgomot ridicat – în cazul umidificatoarelor care emit apă fierbinte, zgomotul jetului poate fi deranjant pe timp de noapte;
  • Mediu favorizant bacteriilor – umidificatoarele cu aer rece nu fierb apa așadar microbii și bacteriile din încăpere nu sunt întru totul eliminați. De asemenea, umidificatorul de cameră necesită curățare constantă.

Părerile clienților

Cei care au realizat cât de importantă este calitatea aerului din casa în care trăiesc, au optat pentru un umidificator care să mențină un nivel optim de umiditate pentru un stil de viață sănătos. Puțini sunt cei care au regretat alegerea făcută.

Nu numai că sunt mulțumiți de calitatea aparatelor, dar sunt uimiți de cât de rapid se văd rezultatele. Calitatea aerului din încăpere se schimbă de îndată ce amplasezi umidificatorul și îl pui în funcțiune.

Mai mult decât atât, piața îți pune la dispoziție o gamă largă de produse dintre care poți alege – diferite modele, dimensiuni, culori, funcții, prețuri. Poți găsi umidificatorul potrivit pentru tine, încadrându-te în bugetul de care dispui și suprafața pe care vrei s-o purifici în casa ta.

Cei mai buni producători de umidificatoare

Cei de la AlecoAir îți pun la dispoziție o gamă largă ce conține cele mai bune umidificatoare, pentru toate tipurile de utilizare. Prețurile sunt atractive, fie că optezi pentru un aparat în uz personal, fie că alegi un umidificator profesional, destinat incintelor unde nivelul de umiditate trebuie controlat extrem de bine.  Cu aer rece sau cald, cu funcția de purificare a aerului, cu un nivel foarte redus de zgomot și lumini suplimentare pentru noapte, cei de la AlecoAir promit produse de calitate la prețuri accesibile.

Umidificatoarele Star-Light au un design modern care le oferă posibilitatea clienților de a le încadra în orice tip de încăpere, cu un decor mai mult sau mai puțin pretențios. Aceste aparate cresc gradul de umiditate relativă din încăpere cu ajutorul aburului cald sau rece. Un alt atu este ca nivelul de zgomot al umidificatoarelor Star-Light nu depășește 30 dB, iar tu poți să-ți desfășori activitățile în liniște, în timp ce aerul din cameră e împrospătat constant.


 

Umidificatoarele Philips sunt dotate cu tehnologia VitaShield IPS, AeraSense și NanoCloud. Prin intermediul acestora, sistemele captează până la 99,7% dintre particulele dăunătoare de praf, alergeni sau gaze nocive. Mai mult decât atât, tehnologia unică detectează particulele eficiente și umidifică aerul printr-un proces natural de evaporare, prevenind astfel formarea de pete umede și depozite albe.

Concluzia și recomandarea noastră

Deoarece timpul petrecut acasă e unul destul de mare, ne dorim – atât pentru noi, cât și pentru cei dragi – ca aerul respirat în interior să aibă proprietățile necesare unui stil de viață sănătos. Majoritatea locuințelor suferă de un dezechilibru în ceea ce privește nivelul de umiditate, și de aceea noi ți-am prezentat umidificatorul, drept cea mai bună soluție pentru locuința ta.

Recomandarea noastră este umidificatorul si purificatorul Clean Air Optima CA603new. Voi ce ați ales?

Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Andrei B
We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

Totul despre casa
Logo
Enable registration in settings - general