Cum protejam plantele sensibile pe timpul iernii

January 24th, 2012

Anumite plante din gradina noastra sunt “importate” din regiunile mai calde ale lumii. Din cauza frigului patrunzator din timpul iernii, ele au de suferit, ceea ce face necesara protejarea lor impotriva inghetului. Iata cateva metode simple prin care rododendronul dvs. va trece  mai usor peste iarna.

Unele specii sunt mai sensibile la inghet si vor avea de suferit pierderi. Sunt unele specii mediteraneene, cum este acest smochin de exemplu, sau rodia, care se pot prinde chiar si la noi aici, insa necesita, mai ales in primii ani, protectie importiva inghetului. In cazul smochinului, mugurii floriferi se dezvolta din anul precedent si trebuie protejati pentru ca anul viitor sa intre in vegetatie, iar fructele sa se coaca, ne spune Florin Ples, specialist in decorari de  gradini.

Aceste lucrari de protectie a plantelor necesita un inventar minim de ustensile.

Avem nevoie de materiale organice, cum ar fi coceni sau stuf pentru a le inveli, dar putem folosi si materiale textile pe care le vom inveli cu folie, pentru ca apa sa nu se imbibe in el.

Si trecem la treaba. Am ales trei plante diferite, fiecare cu o anumita sensibilitate pe durata iernii. Smochinul are nevoie de doi tutori care il incadreaza, pe care se va infasura materialul protector. adica o fasie de geotextil. Pentru a combate eventuali musafiri nedoriti, care ar putea trage la caldura, punem si cateva plicuri cu otrava de soareci si sobolani. Odata materialul infasurat pe tutori, il legam cu o sfoara si tragem o folie care sa nu permita infiltrarea apei. Important este ca in partea de sus planta sa poata respira.

Operatia este reluata si in cazul unei plante de rodie. Fiind mai inalta si mai bogata, ea trebuie adunata si legata inainte de a o infasura in geotextil. In rest, nu uitam de otrava care sa tina departe rozatoarele si executam aceeasi pasi.

In fine, rododendronul este o planta vesnic verde care se poate adapta si in gradinile noastre, cu conditia sa o protejam pe timpul iernii, mai ales in primii ani de viata. Dispunerea plantei ne obliga sa facem un patrat din pari, pe care vine fixat materialul de protectie. Fiind o planta cu frunze, contactul cu soarele nu trebuie intrerupt, pentru a nu afecta procesele de fotosinteza.

Incepem sa protejam plantele din momentul in care incep temperaturile cu minus. Nu trebuie sa protejam plantele prea repede, pentru ca in cazul unor temperaturi mai mari, ele vor incepe sa vegeteze si la primul frig mai puternic vor ingheta. Aceasta protectie o pastram pana in primavara, cand incep temperaturile devin predominant pozitive, desfacem aceste protectii.

Acest tip de protectie se aplica in cazul plantelor exotice, mediteraneene, nu si in cazul unor plante autohtone, obisnuite cu ingheturile de iarna, pentru care vom aplica o tehnica mai putin sofisticata de protejare.

Pentru trandafiri este suficienta o musuroire, doar in cazul acestor plante exotice, care sunt mai inalte, trebuie sa urcam putin mai sus, pentru a le proteja.

Aceste lucrari de protectie a plantelor isi vor arata efectele in primavara, cand plantele vor reporni in vegetatie si cand mugurii florali pe care i-am protejat din toamna, ne vor bucura cu fructe exotice, chiar in gradina din fata casei.

Leave a Reply